Contact      Login

Elena Iacob, Partener ZRP, despre proiectele avocaților din practica de Banking&Finance

Modificările de natură legislativă operate la finalul anului 2018 au făcut ca 2019 să debuteze sub semnul incertitudinii pentru instituțiile bancare din România. Elena Iacob, Partener Zamfirescu Racoți & Partners (ZRP), atrage atenția că întreaga industrie bancară din țara noastră va trebui să facă față unor provocări majore care vin din mai multe direcții. “Inițiativele legislative au lăsat oarecum în umbră provocările generale cu care mediul bancar se confruntă în 2019.Dintre acestea amintim eforturile necesare pentru asigurarea conformității cu noile reglementări europene în domeniul serviciilor financiare, incluzând între altele revizuirea cerințelor de capital și deschiderea pieței serviciilor de plăți către furnizorii alternativi, cât și impactul Brexit asupra sistemului financiar, evoluția piețelor financiare în contextul modificărilor mediului economic și politic global – politicile SUA, stagnarea creșterii economiilor asiatice și europene”, a declarat partenerul ZRP.

Pentru sistemul bancar din România, 2019 este un an extrem de delicat, situație generată de o serie de factori cu impact major în industrie. “Anul 2019 a debutat cu multiple incertitudini pentru instituțiile bancare din România, în principal generate de modificări de natură legislativă. Dintre acestea menționăm aprobarea de către Parlament, la finele anului 2018, a unor acte normative care aduc schimbări radicale în regimul finanțărilor către consumatori, ce ar fi aplicabile, în intenția legiuitorului, inclusiv contractelor în derulare: plafonarea dobânzii anuale efective și a dobânzilor penalizatoare, instituirea unei forme de retract litigios în cazul cesiunilor de creanță, eliminarea caracterului de titlu executoriu al contractelor de credit și de leasing încheiate cu consumatorii. Actele normative respective au făcut obiectul unor sesizări de neconstituționalitate formulate de un număr de senatori și deputați, asupra cărora urmează să se pronunțe Curtea Constituțională”, explică Elena Iacob.

Tot în materia relațiilor cu consumatorii, la începutul anului 2019 a fost reluată discuția privind introducerea unui sistem de sancționare contravențională prin amenzi calculate ca procent din cifra de afaceri. “Aplicarea unui astfel de sistem poate părea excesiv, raportat la diversitatea și/sau gravitatea faptelor reprezentând încălcări sancționabile în acest fel, și acordând o prerogativă discreționară organului de constatare, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor”, atrage atenția avocatul.

În plus, Partenerul ZRP amintește faptul că anul 2019 este caracterizat prin inițiative controversate în materia taxării activităților instituțiilor de credit, în special prin adoptarea “taxei pe lăcomie” legată de nivelul ROBOR. “Riscul ca această taxă să aibă un impact semnificativ asupra stabilităţii sistemului bancar din România, în absența oricărei evaluări prealabile adoptării legii, a fost semnalat atât de autoritățile bancare – Banca Centrală Europeană și Banca Națională a României, cât și de unele instituții financiare internaționale implicate în finanțarea proiectelor din România – Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi International Finance Corporation (IFC) – dar și de diverse asociații reprezentative ale mediului de afaceri, inclusiv Federația Bancară Europeană”, nuanțează Elena Iacob.

Toate aceste inițiative legislative controversate au făcut ca provocările generale cu care mediul bancar se confruntă în 2019 să treacă în umbră. Profesionistul ZRP include în această categorie eforturile necesare pentru asigurarea conformității cu noile reglementări europene în domeniul serviciilor financiare, incluzând între altele revizuirea cerințelor de capital și deschiderea pieței serviciilor de plăți către furnizorii alternativi, dar și impactul Brexit asupra sistemului financiar, evoluția piețelor financiare în contextul modificărilor mediului economic și politic global – politicile SUA, stagnarea creșterii economiilor asiatice și europene.

Jucătorii din sistemul bancar sunt îngrijorați

Pulsul din industrie indică foarte clar că jucătorii din sistemul bancar sunt profund îngrijorați de implicațiile recentelor modificări legislative la nivel național. În acest context, ei analizează diverse scenarii privind limitarea efectelor negative asupra activității, în special asupra activității de creditare. În spațiul public au apărut deja semnale din partea actorilor pieței bancare privind reconsiderarea intențiilor de investiții, inclusiv în proiecte privind preluarea noilor tehnologii.

“În ceea ce privește taxarea specială a activităților bancare, după cum a menționat Banca Centrală Europeană într-o opinie din 2016, cu privire la un proiect de lege poloneză privind o taxă similară, referitor la baza de aplicare (raportare la active) și la scop (contribuție suplimentară la bugetul public general), dezvoltarea unei abordări armonizate, consecvente și transparente a impozitării speciale a sectorului financiar la nivelul Uniunii este necesară pentru a atinge obiectivul general de menținere a condițiilor de concurență echitabile, limitând în același timp denaturările concurenței și asigurând protecția stabilității financiare. Utilizarea veniturilor din impozite ad-hoc impuse băncilor pentru bugetul general nu ar fi de dorit, în măsura în care astfel de impozite ar pune sarcini nejustificate băncilor, limitând acordarea de credite”, susține Elena Iacob.

Proiectele cheie ale echipei ZRP

Echipa ZRP din practica de Banking & Finance s-a implicat în ultimul an în diverse proiecte în domeniul bancar și proiecte de finanțare. Lista amplă a acestor mandate include: asistență pentru împrumutați în finanțări sindicalizate sau credite bilaterale, asistență acordată unor instituții financiare din România sau din străinătate în proiecte de restructurări, insolvență sau cesiuni ale unor finanțări acordate în trecut, consultanță juridică acordată unor instituții de credit sau instituții financiare-nebancare pe probleme de reglementare în domeniul financiar sau opinii juridice privind contracte speciale în domeniul financiar-bancar.

Echipa de drept financiar bancar este coordonată de Ioana Racoți, Partener fondator, și de Elena Iacob, Partener. Din echipă mai fac parte alți patru avocați cu experiență între 2-12 ani în domeniul financiar-bancar. Activitatea avocaților de consultanță este completată de activitatea avocaților specializați în litigii financiar-bancare din cadrul firmei, formând împreună o echipă redutabilă care satisface cerințele celor mai exigenți clienți din mediul financiar-bancar.

“Activitatea în 2018 a fost centrată în principal pe consultanță în materie de aspecte de reglementare sau diverse operațiuni particulare, în contextul implementării noilor directive sau regulamente europene și al preocupării instituțiilor de credit pentru diversificarea serviciilor inclusiv prin adoptarea unor tehnici și tehnologii noi. Zona finanțărilor a fost oarecum în scădere. Ponderea veniturilor din această arie s-a menținut într-un procent similar cu cel înregistrat în anii anteriori”, arată Partenerul ZRP.

Anul trecut, avocații au oferit asistență în opt proiecte semnificative de finanțare. Numărul este în ușoară descreștere față de anii anteriori, perspectivele de creștere existente la finele anului trecut fiind temperate de modificările legislative și fiscale din ultimele două luni. Totuși, mai bine de jumătate din finanțările din ultimele 12 luni au rulat bani noi, restul fiind reamenajări ale unor finanțări existente.

“Unul dintre proiectele cheie este asistența acordată Alro, cel mai mare producător de aluminiu primar și aliaje din aluminiu din Europa Centrală și de Est, în suplimentarea cu 68 milioane dolari a unei facilități sindicalizate pentru capital de lucru și investiții. În prima jumătate a anului 2018 am asistat Alum, singura rafinărie de alumină din România, în obținerea unor credite paralele din partea unei instituții financiare internaționale – Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre – și a unei bănci din România, filială a unui grup internațional. Tot un proiect de finanțare a fost asistența unui important producător de carne în legătură cu o facilitate bilaterală contractată pe baza unui contract tip LMA. Am fost, de asemenea, implicați în componenta locală a unor tranzacții internaționale de finanțare, în constituirea garanțiilor de către companii din România sau asupra bunurilor din România”, arată Elena Iacob.

În ceea ce privește partea de reglementare și operațiuni bancare, echipa ZRP acordă în mod curent consultanță și reprezentare unui număr de peste 20 de bănci pe diverse teme de reglementare, operațiuni și contracte bancare, structurarea finanțărilor, restructurări și cesiuni de credite, insolvență și proceduri execuționale. “Suntem onorați de încrederea acordată specializării noastre în domeniul financiar-bancar de către coordonatorii departamentelor juridice și de workout ale băncilor cu care lucrăm, reprezentând o categorie de clienți deosebit de exigenți și profesioniști”, declară Partenerul ZRP.

La ora actuală, sunt în curs câteva proiecte de finanțare în domeniul imobiliar, unele în domeniul agricol. De asemenea, echipa ZRP a demarat recent un proiect privind finanțarea unor nave maritime.

“Am asistat în ultimii ani clienți în proiecte privind transferuri de portofolii, implicând scheme complexe de inovație prin schimbare de creditor și conversii de monedă. Anul trecut am avut proiecte preponderent în domeniul contractelor de administrare a portofoliilor, mai puțin în legătură cu cesiuni. O parte substanțială din volumul activității din această arie de practică a fost legată de restructurări/refinanțări, constând în consultanță în privința strategiei de restructurare, redactarea sau revizuirea documentelor contractuale, din perespectiva reglementărilor și cerințelor speciale aplicabile operațiunii. Am avut o serie de proiecte implicând mai multe jurisdicții, componenta locală fiind importantă în unele dintre acestea, cum au fost de exemplu finanțările Alro și Alum. Am colaborat cu firme internaționale de top cu sediul principal în Londra sau în SUA. Sunt în derulare mai multe proiecte pentru clienți instituții de credit străine sau pentru clienți companii în legătură cu contracte bancare, cele mai provocatoare implicând operațiuni sofisticate cu contracte calificate/instrumente financiare derivate”, detaliază Elena Iacob.

Zamfirescu Racoţi & Partners (ZRP) este acreditată ca una dintre cele mai importante societăţi de avocatură din România, oferind servicii de asistenţă juridică atât în sfera litigiilor şi a arbitrajului, cât şi în domeniul avocaturii de business şi al consultanţei fiscale. ZRP are o echipă de 53 de avocați, dintre care 11 asociaţi – Călin-Andrei Zamfirescu, Ioana Racoţi şi Stan Tîrnoveanu – asociaţi fondatori, Cosmin Vasile (asociat coordonator), Anca Danilescu (asociat senior), Elena Iacob, Alina Tugearu, Monica Strîmbei, Dănuț-Ioan Bugnariu și Cătălin Micu (asociați), și Valerian Cioclei, asociat of counsel.