Contact      Login

Doamnele avocat domină efectivele Cliza Law Office

Marta-Claudia Cliza, Founding Partner Cliza Law Office, privește succesul în avocatură ca rezultat al muncii dedicate, al perseverenței și spiritului competitiv, al atenției la detalii și, în același timp, a aptitudinii de a contura cu precizie imaginea de ansamblu a unui litigiu sau a oricărui alt mandat. “În opinia mea, un avocat poate obține succesul în plan profesional numai dacă este și un foarte bun organizator al propriei activități. Managementul activității unui profesionist precum avocatul este un demers minuțios, ce necesită o deosebită atenție, promptitudine și capacitate mare de a rezista la stresul cotidian”, punctează avocatul.

Plecând de la aceste pricipii foarte clare, Cliza Law Office (CLO) și-a construit echipa bazându-se exclusiv, în procesul de selecție, pe profesionalismul și pregătirea juridică a celor care au dorit să intre în firmă. “Un factor esențial în atingerea succesului îl constituie performanța în activitate, concretizată, de cele mai multe ori, în litigii câștigate, mandate încheiate cu obținerea celor mai bune rezultate pentru clienți și obținerea unor hotărâri în premieră, care să fie invocate ulterior, cu titlu de practică în materie. Odată cu performanța, apare și gratitudinea clienților, ce se poate manifesta, printre altele, prin recomandări, prin continuarea colaborării și în alte domenii, prin mandate de asistență juridică permanentă/lunară sau prin încredințarea unor noi mandate, fie acestea litigioase sau de consultanță”, punctează Marta-Claudia Cliza.


Profesionalismul este cel care dictează


Cu totul întâmplător, la ora actuală, peste 66% dintre membrii echipei CLO sunt doamne. La fel se întâmplă și în cazul numărului partenerilor doamne. Procentul este exact același, având în vedere că doi dintre cei trei parteneri din cadrul CLO sunt femei. Totodată, celelalte palierele de senioritate sunt dominate de doamne.

Dar nu acest aspect potențează succesul casei de avocatură, ci profesionalismul celor care, indiferent de gen, formează echipa CLO.

Faptul că avocatura nu este o profesie care ține cont de gen răzbate și din tipul de proiecte în care doamnele avocat se implică și ating succesul. În anul precedent, cele mai importante proiecte în care au fost implicate doamnele din cadrul CLO au fost în domeniile: litigii și arbitraj, concurență, protecția datelor, energie dar și drept penal al afacerilor.

Chiar departamentul de drept penal este condus de o doamnă avocat, respectiv de conf. univ. dr. Mirela Gorunescu, Managing Associate CLO (Co-Head Criminal Law - White Collar Crime Department), unul dintre cei mai reputați specialiști în domeniul dreptului penal. 

“Nu putem vorbi despre un domeniu anume în care doamnele avocat să se fi făcut remarcate, în mod special, în raport cu domnii avocați. Așadar, nu există un domeniu rezervat domnilor sau doamnelor avocați. În cadrul CLO, se pune accent pe echipă și camaraderie, iar tot ceea ce contează este ca avocatului, fie că vorbim despre o doamnă, fie că vorbim despre un domn să îi placă domeniul în care activează, să îi fie compatibil cu ceea ce lucrează, să se simtă în largul său în soluționarea mandatelor încredințate”, menționează reprezentanții CLO.

Ideea că în cadrul CLO echipa este cea care contează este întărită și de Marta-Claudia Cliza care susține că cea mai bună decizie pe care a luat-o în ceea ce privește profesia a fost aceea de a investi în oameni, într-o echipă competentă și unită. „Avocatura este o profesie care, dacă este exercitată în forme asociative sau în colaborare, necesită o atenție sporită în planul resursei umane. Prin urmare, întotdeauna am urmărit să mă asociez ori să colaborez cu oameni valoroși, dedicați profesiei și care, în același timp, sunt persoane loiale și oneste și în viața de zi cu zi. În cei peste 10 ani de carieră în avocatură, am căpătat o bogată experiență în ceea ce privește oamenii cu care am lucrat sau a căror activitate am coordonat-o. Bineînțeles, au existat și dezamăgiri, însă le-am privit și pe acestea ca pe un câștig în plan personal, pentru că m-au ajutat pe mine să evoluez și să îmi dezvolt capacitatea de reacție la neprevăzut și aptitudinea de a anticipa o anumită conduită umană, în funcție de anumiți indicatori comportamentali. Astăzi, pot spune cu mândrie și mulțumire că am alături oameni deosebiți, atât din perspectiva profesionalismului, cât și a loialității și caracterului frumos, oameni care se remarcă într-o societate în continuă schimbare și care știu semnificația și valoarea unui cuvânt dat, a unei conduite exemplare și a exercitării profesiei cu demnitate și fidelitate”, subliniază Claudia.

Marta-Claudia Cliza: Femeile avocat se remarcă prin muncă și tenacitate


Bazele firmei CLO au fost puse de Marta-Claudia Cliza (foto), care este avocat definitiv, membru al Baroului Bucureşti din anul 2006. Claudia este Founding Partner al Cliza Law Office, coordonând activitatea unei echipe complexe de avocaţi, specializaţi în dreptul naţional, european şi internaţional. Este specializată în contencios administrativ, drept comercial şi societar, fuziuni şi achiziţii, contencios administrativ şi fiscal, drept procesual civil.

Ea a reprezentat importante societăţi transnaţionale, instituţii financiar-bancare, societăţi din domeniul energiei, dezvoltatori imobiliari, dar şi instituţii publice, având o reputaţie neştirbită în asistenţa juridică acordată.

În plan academic, Claudia este conferenţiar universitar doctor în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii „Nicolae Titulescu” din Bucureşti, fiind invitată ca lector la numeroase conferinţe naţionale şi internaţionale şi publicând numeroase articole şi cărţi de specialitate.

“Și în România, putem vorbi deja despre o piață de legal business aglomerată, în care clientul poate fi indecis sau confuz cu privire la avocații cu care intenționează să colaboreze. Astfel, apreciez că ceea ce mă recomandă cel mai mult este abordarea promptă, serioasă și onestă a fiecărei probleme, în raporturile cu toți și fiecare dintre clienții mei. De asemenea, relațiile interumane se construiesc în timp, prin încredere reciprocă și prin loialitate. Și sub acest aspect, apreciez că, dezvoltarea de relații profesionale pe aceste baze, de încredere și loialitate, reprezintă un atu personal, în raport de media pieței. La acest capitol, pot spune că a avut o contribuție remarcabilă activitatea mea de cadru didactic în învățământul superior”, declară Marta-Claudia Cliza.

Pentru un profesionist care are în spate o experiență extrem de vastă,  o „carte de vizită” deosebită o constituie rata de succes a mandatelor care i-au fost încredințate, în majoritate litigii. ”Consider că acesta este atât un parametru demn de luat în considerare în ceea ce privește performanța profesională, cât și a seriozității și conștiinciozității mele ca profesionist avocat”, punctează fondatorul CLO.

Claudia este de părere că femeile avocat se remarcă prin muncă și tenacitate. Totodată, este bine cunoscut faptul că femeile acordă o atenție sporită detaliilor, fără însă a se pierde printre acestea.

Partenerul CLO admite faptul că profesia de avocat este o profesie destul de dură, mai cu seamă pentru o femeie, care are cu siguranță și alte activități și responsabilități, în afara celor profesionale. Cu toate acestea, femeile, în genere, privesc viața prin prisma familiei și, astfel, completează activitatea profesională cu o componentă sufletească ce se reflectă în dedicația, seriozitatea și onestitatea cu care se apleacă asupra mandatelor încredințate.

Sandra Olănescu: Avocatura este o profesie care mă reprezintă, pe care o exercit cu plăcere și dedicație


Pentru Sandra Olănescu (foto), Partner Cliza Law Office, nu există o unitate de măsură concretă a succesului în avocatură ca, de altfel, în nici un alt domeniu. De altfel, ea este de părere că nu există nici o „rețetă” a succesului, pe care să o poată pune în practică un profesionist, cu rezultate garantate.

”Ceea ce vă pot mărturisi, raportat la propria experiență, este că drumul către succes este „pavat” cu multe ore de muncă, cu prea puține ore de somn, cu dedicație, insuccese, ambiție, perfecționism și cu foarte momente frumoase trăite în compania colegilor din echipa cu care am lucrat sau cu care lucrez, în prezent.  Când mă gândesc la succes și la modul în care acesta poate fi obținut în avocatură, în mod particular, apreciez că cel mai important „indicator” este componenta umană, colegii cu care lucrezi, echipa din care faci parte sau cu care colaborezi. În toți anii în care am profesat ca avocat, am avut privilegiul să lucrez cu oameni extrem de bine pregătiți, care au contribuit fundamental la dezvoltarea mea profesională, prin principiile și exigențele pe care mi le-au insuflat, prin dedicația și minuțiozitatea cu care tratau fiecare mandat, cu disciplina și organizarea activității cu care am fost obișnuită. Toate aspectele ante-menționate au avut o evoluție constantă și neîntreruptă în activitatea mea profesională, astfel că pot spune cu bucurie că mă număr printre avocații care vin la birou cu plăcere și entuziasm, într-un colectiv dedicat profesiei, în care spiritul camaraderesc este completat de exigență și ambiție, în scopul obținerii succesului. Conchid prin a sublinia că, pe termen lung, succesul în avocatură este dat de echipa în care un tânăr avocat se formează, evoluează și, în final, ajunge să coordoneze activitatea”, arată Partenerul CLO.

Sandra Olănescu este avocat definitiv, membru al Baroului București din anul 2014.

Ea este specializată în dreptul concurenței, dreptul proprietății intelectuale, protecția datelor și arbitraj, având o experiență vastă și în domeniile Healthcare & Pharma, IT & Telecom, fiind recunoscută pe piaţa avocaturii din România ca un tânăr avocat promiţător, prin dedicaţia şi profesionalismul cu care tratează fiecare mandat încredinţat.

În portofoliul mandatelor care s-au aflat în coordonarea Sandrei, se numără companii multinaţionale sau societăţi comerciale transfrontaliere, dar şi persoane fizice, ori persoane juridice române.
În plan academic, Sandra este asistent doctorand în cadrul Facultății de Drept a Universității „Nicolae Titulescu” din București.

În derularea activității sale profesionale, Sandra urmărește o serie de criterii, respectiv: crearea unei relații avocat-client bazată pe o comunicare continuă, corectă și completă; găsirea celor mai potrivite soluții la problemele clienților, prin raportare la practica instanțelor, a autorităților naționale în domeniile specializate și la particularitățile cauzei; luarea în considerare a oportunității unui demers anume, în raport de rata de succes ce poate fi aproximată potrivit practicii în domeniul respectiv; conduita loială față de clienți și colaboratori, fără excepție; tratarea fiecărui mandat în parte cu același profesionalism și dedicație, indiferent de onorariul stabilit; continua perfecționare și actualizare a cunoștințelor în domeniile specializate în care activează clienții; promptitudinea și fidelitatea răspunsurilor și a opiniilor legale furnizate, etc.

În opinia Partenerului CLO, nu mai este de actualitate afirmația potrivit căreia profesia de avocat ar fi dominată de bărbați. Sandra apreciază că o asemenea abordare nu reflectă nici pe departe vreun criteriu de stabilire a unei poziții dominante pe piața avocaturii, fie aceasta autohtonă sau din străinătate.

”Din punctul meu de vedere, avocații care se remarcă sunt aceia a căror activitate profesională este concretizată în litigii câștigate, în dobândirea și păstrarea unei clientele în baza rezultatelor bune și foarte bune obținute și, nu în ultimul rând, în exercitarea profesiei cu dedicație și spirit de sacrificiu, potrivit unor standarde înalte de calitate a serviciilor juridice prestate. În plus, chiar din perspectivă numerică, nu cred că există mari diferențe între femeile și bărbații care profesează în avocatură. Așadar, apreciez că o analiză comparativă care să evidențieze eventualele puncte tari și puncte slabe, asemănări și deosebiri între avocați, pe criteriul sexului, nu este oportună ori elocventă. Sintetizând, consider că secesiunea bazată pe sexe nu are ce căuta în analiza profesioniștilor avocați și spun acest lucru nu dintr-o perspectivă idealistă, ci ca o reflexie a pragmatismului ce trebuie să caracterizeze orice evaluare sau dezbatere asupra pieței avocaturii”, nuanțează avocatul.

Sandra spune că cea mai bună decizie pe care a luat-o în legătură cu cariera sa a fost cea din urmă cu mai bine de 10 ani, atunci când a hotărât să devină avocat. „Astfel, drumul meu în devenirea și pregătirea pentru viața de avocat, atât în anii de studenție, cât și după intrarea în profesie, nu a fost presărat cu surprize prea multe. Susțin acest lucru deoarece am optat pentru această profesie în deplină cunoștință de cauză cu privire la volumul mare de muncă, la necesitatea studiului și perfecționării continue și la timpul liber ce a necesitat, nu de puține ori, să fie sacrificat. Astfel, în momente în care unii dintre colegii mei de facultate oscilau între a opta pentru o carieră în magistratură, notariat sau avocatură, eu aveam demult decizia luată, astfel că nimic nu m-a putut abate de la drum. Nici măcar dorința inițială a fratelui meu de a se îndrepta către o carieră în magistratură nu m-a putut determina nici măcar să mă înscriu la examenul dedicat admiterii în această profesie. Cert este că intransigența mea nu a făcut decât să îl convingă și pe el să aleagă avocatura, pe care astăzi o iubește la fel de mult ca mine”, amintește Partenerul CLO.

Privind în spate, Sandra spune că cel mai mare sacrificiu pe care a trebuit să îl facă în momentul în care a ales profesia de avocat a fost abandonul pasiunii sale pentru desen și pictură. “Chiar dacă am optat pentru avocatură, am păstrat mereu în minte posibilitatea de a-mi dedica timpul liber acestei pasiuni, însă nu am avut succes în acest demers până acum. Ați putea să vă întrebați „ce legătură poate avea pictura și desenul cu profesia de avocat?”. Din punctul meu de vedere, atât avocatul, cât și pictorul sunt artiști: astfel cum pictorul își expune creativitatea și imaginarul pe pânză, avocatul își exprimă creativitatea în cuvinte, în măiestria cu care dă culoare argumentelor sale și prin intermediul căreia reușește să îi captiveze și să îi convingă pe cei ce constituie auditoriul/publicul/destinatarul pledoariei sale. În esență, pot spune doar că cea mai bună decizie pe care am luat-o în ceea ce privește cariera mea a fost aceea de a deveni avocat, o profesie care mă reprezintă, pe care o exercit cu plăcere și dedicație, o profesie care îmi permite să îmi exprim creativitatea în lucrări și care, poate cel mai important lucru pentru mine, nu poate deveni plictisitoare”, argumentează avocatul.

Laura Spătaru-Negură: Consider că femeile sunt mediatori înnăscuți


Laura Spătaru-Negură (foto) s-a alăturat echipei CLO, în martie 2017, ca Managing Associate.

Laura este avocat definitiv, membru al Baroului București din anul 2007, fiind specializată pe drept comercial şi societar, dreptul mediului, drepturile omului şi dreptul Uniunii Europene. Avocatul a acumulat o experiență bogată din colaborarea de-a lungul timpului cu mai multe societăți naționale şi internaționale de avocatură de renume.

Totodată, Laura este unul dintre membrii fondatori ai proiectului Școala de administratori, proiect care își propune să îi ajute pe administratorii societăților din România să administreze sustenabil dezvoltarea afacerii lor.

În plan academic, Laura este lector universitar doctor în cadrul Facultății de Drept a Universităţii „Nicolae Titulescu” din Bucureşti, la disciplinele Protecția internațională a drepturilor omului, Teoria generală a dreptului şi Jurisdicţii internaţionale, ea publicând de-a lungul timpului numeroase articole şi cărți de specialitate pe teme din aceste arii de interes.

Ca o recunoaştere a specializării sale la nivel internaţional, din anul 2009, Laura este colaborator al instituției franceze de renume, Centre International de Formation Européenne, fiind invitată în fiecare an, în cadrul diferitelor programe de vară pe care le organizează instituția, să susțină prezentări având ca temă drepturile omului şi dreptul Uniunii Europene (e.g. Azerbaidjan, Bulgaria, Italia, Macedonia, România).
Laura nu măsoară succesul în avocatură bazându-se pe indicatori de performanță care pot oferi un instantaneu al poziției casei de avocatură, eventual a avocatului în sine. „Pentru mine, succesul în avocatură ar trebui să fie măsurat prin numărul clienților care rămân în portofoliul propriu şi al celor noi care vin la recomandarea acestora. În momentul în care reușești să păstrezi clienții din portofoliu, pe termen mediu sau lung, precum şi să fii recomandat de aceștia pentru calitatea serviciilor pe care le oferi, consider că ți-ai îndeplinit misiunea. Cea mai valoroasă formă de publicitate este, din punctul meu de vedere, publicitatea făcută de clienții mulțumiți de activitatea pe care o desfășori”, subliniază avocatul.

Ca profesionist, a reușit să se impună pe piaţa de legal business datorită unui cumul de calități, printre care regăsim: înțelegerea mecanismelor afacerii înainte de a le trece prin diversele filtre juridice necesare; puterea exemplară de concentrare asupra problemelor şi finalizarea cu succes a tuturor proiectelor în timp util;excelenta relaționare cu organizația pe toate palierele.

 “Consider că femeile sunt mediatori înnăscuți, care au multă răbdare şi sunt mai puțin agresive spre deosebire de bărbați. În plus, femeile sunt organizatoare perfecte, cu abilități multitasking, ele proiectându-şi orice scenariu posibil şi anticipând orice criză înainte de a se întâmpla. Ele se remarcă, totodată, prin sursa inepuizabilă de energie alocată pentru a găsi soluții, prin optimism, prin stăruință. În plus, din experiența mea, am observat că, la locurile de muncă în care mi-am desfășurat activitatea, ca urmare a prezenței unei femei lider, nu doar că spațiul de lucru este mai liniștit, dar este de asemenea şi mai productiv. Femeile apreciază relațiile dintre oameni şi analizează problemele mai bine, construind echipe puternice care reprezintă un avantaj pentru orice organizație. Un exemplu elocvent este chiar doamna avocat Marta-Claudia Cliza, partenerul fondator al CLO”, afirmă Laura Spătaru-Negură.

Cea mai bună decizie legată de carieră vizează hotărârea de a investi în specializarea sa prin două forme principale: activitatea de cadru didactic universitar şi dorința de a învăța mai mult. A luat acestă decizie dându-și seama că dreptul este inepuizabil.

“În ceea ce priveşte prima formă, menţionez că în 2009 am început să lucrez la Facultatea de Drept a Universităţii „Nicolae Titulescu”, iar în prezent sunt lector universitar doctor la disciplinele Protecția internațională a drepturilor omului, Teoria generală a dreptului şi Jurisdicţii internaţionale. În ceea ce priveşte a doua formă, dorința de a studia mai mult. În acest sens, menționez obținerea unei burse de studiu pentru un program internaţional de master, cu durata de un an, organizat în Elveția de către trei universități de top – Universitatea din Fribourg, Universitatea din Neuchatel şi Universitatea din Berna. Programul reunea aproximativ douăzeci de specialiști în dreptul contractelor din toată lumea. Un program inedit, în care profesori din fiecare colț al lumii ne-au învățat diferențele interculturale – având chiar şi module exotice precum Doing Business in Asia, Doing Business in Africa. Viața în Elveția a fost o experiență în sine, ca să nu mai spun despre șansa unică de a efectua un stagiu în cadrul biroului din Geneva al societății renumite de avocatură LALIVE. Menționez totodată şi absolvirea unui program de Master in business administration (MBA), care mi-a permis să înțeleg mai bine nevoile administratorilor şi top-managementului din societățile din România – fapt care mă ajută şi la abordarea cursurilor din proiectul Școala de administratori, al cărui membru fondator sunt, alături de doamna avocat Marta-Claudia Cliza şi doamna expert contabil Mariana Burlacu”,detaliază Laura.

Mirela Gorunescu, unul dintre cei mai reputați specialiști în domeniul dreptului penal


Galeria de aur a doamnelor care fac parte din echipa CLO este întărită de conf. univ. dr. Mirela Gorunescu (foto), Managing Associate (Co-Head White Collar Crime Department), unul dintre cei mai reputați specialiști în domeniul dreptului penal.

Mirela este specializată în drept penal si drept procesual penal, fiind considerată unul dintre cei mai buni profesionisti care activeaza, la nivel national, in acest domeniu.

Reputația Mirelei este confirmată atât de premiile obținute cât și de calibrul dosarelor în care este implicată, cu precădere cele care au avut ca obiect infracțiuni economico-financiare, infracțiuni de serviciu și de corupție. 

Din anul 2019, Mirela coordonează practica de drept penal din cadrul CLO alături de Alexandru Olănescu (Co-Head White Collar Crime Department).

În plan academic, Mirela este conferenţiar universitar doctor în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii „Nicolae Titulescu” din Bucureşti, fiind invitată ca lector la numeroase conferinţe naţionale şi internaţionale şi publicând numeroase articole şi cărţi de specialitate.